Și Tu poți fi Trainer! - Masterclass
Ești preocupat de propria evoluție și dornic să dobândești cunoștințe în domeniul predării?
Îți place și dorești să împărtășești cu ceilalți din experiența, informațiile și cunoștințele pe care le deții?
Vrei să înveți să susții cu profesionalism cursuri, training-uri și webinarii online dar distanța și timpul nu-ți permit să urmezi un curs fizic?
Din experiența noastră personală din ultimii 4 ani, de adaptare la online și de pregătire a trainerilor atât online cât și fizic, trebuie să recunoaștem că aceste schimbări ne-au ajutat să devenim traineri mai buni și asta le-am învățat și pe ele.
Am ales să învățăm enorm și să câștigăm teren într-o arie relativ nouă, care acum nu ne mai sperie, ci chiar ne ambiționează.
Chiar dacă acum sunt cârcoteli pe la spate (”ce cursuri de traineri sunt acestea online?”), suntem convinse că în viitorul apropiat vom fi sursă de inspirație și pentru alții.
Suntem mândre de generațiile noi de traineri Nailshop și de aerul proaspăt pe care îl aduc în echipă.
Vino și tu alături de noi, și învață să fi creatorul imaginii tale proprii!
Data | Instructori | Localitatea | Preț | Înscriere | |
---|---|---|---|---|---|
06 nov 2023 | Erika Mogyorósi - ADVANCED Master Educator, Corina Scriba - ADVANCED Master Trainer | Oradea | 12500 Lei | Mă înscriu | Detalii... |
|
Te invităm la un curs inedit în domeniu, conceput pentru a forma traineri de succes, ce vor adăuga valoare acestui domeniu peste tot în lume.Hai să lucrăm împreună pentru că tu să ajungi la următorul nivel de dezvoltare profesională şi să-ţi indeplineşti obiectivele pe care ţi le-ai propus.
Cursul se va desfășura pe parcursul a 3 luni, durează 14 zile din care 10 zile online și 4 zile fizic la Oradea. Prima zi din curs va fi pe 6 noiembrie, si întâlnirea de la Oradea pe 12-15 februarie 2024!
Ce ar trebui să știi înainte de a deveni trainer?
- Să ai minim 2 ani de experiență în domeniu și să fii la curent cu toate tehnicile de lucru.
- Să-ți placă și să faci cu pasiune această meserie.
- Să ai abilități de comunicare, claritate în exprimare, minte deschisă, flexibilitate.
- Să-ţi placă să înveți și să te dezvolți continuu.
- Să-ţi placă să lucrezi cu oamenii, să-i accepți așa cum sunt
- Să ai minim un curs fizic de nivel 2 sau 3, cu una din trainerii cursului (Top tehnician, Master tehnician, Secretele migdalei)
Pentru a fi trainer nu este suficient doar sâ fii bine pregătit profesional.
Fiindcă pentru a deveni cine trebuie să fii, pentru a realiza ce iți dorești va presupune efort, disciplină, flexibilitate, eșecuri, suișuri și multe coborasuri.
Nu va fi ușor cu siguranță! Va presupune să accepți că ai nevoie să te schimbi, să faci lucrurile altfel decât le-ai făcut până acum, să nu mai stai în zona ta de confort, să încetezi să mai dai vina pe alții pentru rezultatele tale și să treci printr-un proces de transformare care uneori va fi dureros.
Rolul de Trainer începe să capete o dimensiune digitală diversă, care ține cont de materiale, activități și unelte, dar și de participanți și nevoile lor.
Vei învăța cum să devii un profesor independent, cum să faci față provocărilor, cum să-ți dezvolți abilități ale unui trainer al viitorului, să nu rămâi blocat în vechile tehnici de predare.
Ce vei învăța dacă vei finaliza acest curs:
- Ce înseamnă să fii formator.
- Cum să devii cea mai bună versiune a ta şi să fii un exemplu bun pentru ceilalţi.
- Metodologia predării.
- Cum să creezi structura și conținutul unui curs.
- Cum să stabilești obiectivele, scopurile și cum să structurezi informația.
- Care sunt metodele de instruire.
- Limbajul trupului - cum interpretezi anumite gesturi.
- Obstacole în calea comunicării.
- Stiluri de învățare și barierele învățării la adulți.
- Metode specifice de predare și învățare pentru adulți.
- Cum să realizezi un plan de lecție, atât de tehnica cât și de nailart.
- Plan de lecții pe diferite tipuri de curs, ce trebuie să conțină.
- Arta de a vorbi în public, să comunici natural și să îți adaptezi mesajul în funcție de participanții la curs.
- Față-n față cu cursanții.
- Tipologia cursanților.
- Gestionarea situațiilor dificile.
- Branding personal și marketing de promovare, cum să realizezi un fluturaș și un video de promovare.
- Tehnici de lucru avansate
- Cum să-ti creezi propriul curs
- Dezvoltare personală
- Imagine în social-media
Pe lângă designul de curs, folosirea de unelte online vei afla și cum să faci transferul responsabilității învățării către cursant, self-learning, care sunt punctele tale forte și unde mai poti îmbunătăți.
Pentru acest curs este Admitere! După înscriere ai la dispoziție 30 de zile/ o lună să ne trimiți 5 lucrări:
- un set de unghii cu ojă semipermanentă - culoare roșie
- construcție pătrat clasic / natural cu design la alegere
- oval slim
- pătrat arcuit cu french alb pictat
- migdală modernă cu french design
Lucrarea cuprinde cele 5 degete de la o mână, pozate din 3 unghiuri: de sus, lateral, din față!
Aceste lucrari vor fi jurizate, punctajul maxim este 100, iar cel minim 70 de puncte să vă acceptăm la curs!
Locurile disponibile sunt 10, ceea ce înseamnă, primul venit - primul servit!
Prețul cursului este 2500 de euro, adică 12500 de lei! Avansul este 2500 de lei, restul sumei se va plăti în rate sau integral, după preferințele cursantei, până la finalizarea cursului.
Succes și abia aștept să te cunosc! :)
Cursuri și seminarii în viitor
Data | Instructori | Localitatea | Preț | Înscriere | |
---|---|---|---|---|---|
06 nov 2023 | Erika Mogyorósi - ADVANCED Master Educator, Corina Scriba - ADVANCED Master Trainer | Oradea | 12500 Lei | Mă înscriu | Detalii... |
|
Descoperă Noutățile Lunii Iunie: Culori Vibrante, Inovații și Creativitate în Tehnologia Unghiilor!![]()
Luna iunie aduce cu ea o serie de noutăți entuziasmante în lumea produselor pentru unghii tehnice. Suntem încântați să-ți prezentăm cele mai recente inovații NailShop.ro, care vor transforma experiența ta în domeniul ...
Citește continuarea »
|
Descoperă cele mai noi produse în domeniul unghiilor tehnice!![]()
Primăvara este aici, iar vara este la doar câteva săptămâni distanță, motiv pentru care este timpul să te pregătești pentru sezonul cald. Nailshop.ro are ceva nou pentru tine în această lună, așa că nu rata ocazia de a-ți îmbunătăți ...
Citește continuarea »
|