Categorii de produse

Elena Gurbet - instructor NailShop

Elena Gurbet

Numele meu este Gurbet Elena, am 35 de ani și locuiesc în Gugeşti, lângă orașul Focșani.

Am acumulat peste 14 ani de experiență în domeniul manichiurii și al unghiilor tehnice, dar pot spune ca am reușit să devin un adevărat tehnician în momentul în care am început să urmez cursurile marca Nailshop.
Practicând cu succes munca de salon am realizat că vreau, dar și că pot mai mult, astfel am început să mă pregătesc intens pentru că îmi doream să ies din zona de confort și să mă autodepășesc. Cunoscând traineri pasionați și extrem de bine pregătiți, am realizat că manichiura tehnică este un complex de științe și artă la un loc , dar chiar și arta are o bogată parte de tehnică.
Deși am parcurs diferite cursuri de perfecționare cu diverși traineri, în echipa Nailshop am găsit stilul pe care mi-l doream și tot de aici mi-am ales mentorii pe care vreau să ii urmez.
Fiecare din fetele Nailshop au adăugat câte o picătură de culoare în curcubeul ascensiunii mele și le mulțumesc pentru acest lucru.
Am crescut enorm, din punct de vedere profesional și nu numai, alături de aceasta echipa minunată care, între timp, mi-a devenit o a doua familie.
Susțin cursuri de aproximativ 4 ani, iar acum am onoarea să fac parte din echipa de traineri Nailshop.
Sunt pasionată și efectiv îndrăgostită de munca mea, îmi doresc să vă împărtășesc toate cunoștințele mele și să vă transmit și vouă dorința de a înțelege și de a iubi manichiura tehnică. Împreună sper să ducem această frumoasă combinație de tehnică, artă, finețe și pasiune laolaltă, pe cele mai înalte culmi.

Cursuri și seminarii în viitor cu Elena Gurbet

Dată Curs Localitate Preț Înscriere  
04 oct 2021 TABĂRA de unghii NailShop.ro 4-10 oct 2021 - Nivel mediu Vadu Crisului 2600 Lei Mă înscriu Detalii...
  • Localitatea: Vadu Crisului, jud. BIHOR
  • Între orele 09:00 - 18:00
  • Durata cursului: 7 zile
  • Avans: 750 Lei

Produse

Alătură-te echipei NailShop - Devino Ambasador NailShop

Alătură-te echipei NailShop - Devino Ambasador NailShop
Anunțăm cu bucurie startul unei noi competiții în urma căreia vom alege următorii Ambasadori NailShop.   Arată-ne că ești cel mai mare Fan NailShop și devino Ambasadorul nostru! De ce să devii Ambasador? Te așteaptă o mulțime de avantaje: • Un pachet cu ...
Citește continuarea »

Devino Ambasador Nailshop

Devino Ambasador Nailshop
Și tu poți deveni Ambasador Nailshop dacă răspunzi: 2MBeauty când cineva îți cere să îi recomanzi un produs de calitate Trainerii Nailshop când cineva te întreabă despre un profesor calificat Nailshop.ro când cineva ...
Citește continuarea »