× Datorită condițiilor meteo imprevizibile și a posibilelor intemperii, vă rugăm frumos să nu deschideți produsele pentru cel puțin 60 de minute de la primirea lor, pentru a nu risca deteriorarea acestora în caz de îngheț.

Produse

Andrada Anania - instructor NailShop

Andrada Anania

Bună! Mă numesc Andrada și sunt din Satu Mare. Această meserie frumoasă a început să facă parte din viața mea încă din 2009 când dintr-o simplă întâmplare am descoperit niște abțibilde pentru unghii.

Îmi făceam mereu diferite modele, iar în scurt timp fiind foarte fascinată de acest lucru, mi-am dorit să cunosc tot mai multe despre această "lume a unghiilor". Așadar am decis să particip la un curs de bază din orașul meu. Încă din primele zile de cursuri mi-am dat seama că acesta va fi viitorul meu, mi-am dat demisia de la locul de muncă pentru a putea participa intensiv la cursuri, astfel în cât să pot să lucrez cât mai repede posibil în acest domeniu. Nu a trecut mult timp și în februarie 2010 am început să lucrez în salon. În scurt timp mi-am format clientela, ajungând să lucrez chiar și 12 ore pe zi. Dar din dorința de a ști cât mai multe am început să urmăresc diferiți traineri din țară și din afara țării încercând să "fur" de la ei cât mai multe informații. Pe urmă mi-am dat seama că acest lucru nu este suficient și astfel am participat la primul curs de perfecționare alături de Raluca Țifrea. Instant m-am îndrăgostit de calitatea produselor și de seriozitatea firmei NailShop.ro, astfel în 2017 am hotărât să particip și în tabăra organizată de ei, unde am avut ocazia să cunosc toată echipa de traineri NailShop. Mi-am îmbunătățit cunoștințele alături și de alți traineri cum ar fi Ujvari Barbara, Norka, Irina PriMo, Tatiana Litvinov.

Din curiozitatea de a afla la ce nivel mă aflu în 2012 am participat la primul concurs de tehnică organizat în Satu Mare, și am obținut locul 1 la categoria junior. A urmat locul 1 REALITY NAIL ART DE SALON la Beauty Focus Oradea 2017. După care m-am hotărât să particip la cel mai mare concurs organizat în România pentru care mi-am făcut pregătirea cu Erika Mogyorosi, și ca să mă mai laud puțin smiley am mai obținut următoarele poziții: Locul 3 - ON MY OWN Veteran Nailpro România 2018, Locul 4 - HAND PAINTED NAIL ART Veteran Nailpro România 2018, Locul 4 - SALON SUCCES Veteran Nailpro Romania 2018 și Locul 7 - FRENCH TWIST Veteran Nailpro România 2018.

După tot acest drum parcurs, a sosit momentul să mai fac un salt în cariera mea, astfel începând din toamna anului 2018, fac parte din echipa de instructori NailShop! Așadar dragele mele, vă aștept cu mare drag la cursurile mele susținute conform calendarului disponbil pe www.nailshop.ro.


Produse

Mátyás Ildikó - instructor NailShop

Mátyás Ildikó - instructor NailShop
Numele meu este Mátyás Ildikó, sunt din Miercurea Ciuc și reprezint zona Ardealului. Mă simt norocoasă să pot face parte din această echipă minunată NailShop. Pasiunea mea pentru această meserie a început din 2007, când am urmat un curs de ...
Citește continuarea »

Andrada Anania

Andrada Anania
Bună! Mă numesc Andrada și sunt din Satu Mare. Această meserie frumoasă a început să facă parte din viața mea încă din 2009 când dintr-o simplă întâmplare am descoperit niște abțibilde pentru unghii. Îmi făceam mereu diferite modele, iar în ...
Citește continuarea »

 

Urmărește-ne pe YouTube Vezi cursurile noastre